ICR Podcast #231

December 11, 2017

Săptămâna asta ajungem destul de repede să vorbim despre rasism în România - cumva ideea de bază pe săptămâna asta e că trăim într-un primitivism social, ne dezvoltăm dar avem niște probleme pe care alții le-au avut și le-au rezolvat (într-o anumită măsură) și noi încă nu le recunoaștem. Discutăm despre dacă avem nevoie de affirmative action (eu, Dorin, nu prea sunt de acord, dar Ovidiu are o altă părere) și alte lucruri interesante de genul ăsta.

Discutăm și despre știrile săptămânii: decesul regelui Mihai și faptul că Șerban Nicolae e mârlan. Și ajungem la o concluzie indirectă că nu e neapărat mârlan, cât un inteligent strateg.

00:0000:00

ICR Podcast #230

December 4, 2017
Săptămâna asta începem o discuție despre cum ar trebui să-i tratăm pe nebunii gen Ligia Pop (tipa cu 8 cărți despre diete și alte chestii similare, care susținea că prin alimentație elimini menstruația). Intrăm într-o discuție despre lipsa de autoritate, despre cum nu suntem educați să recunoaștem autoritatea intelectuală reală, apoi discutăm despre ce înseamnă o instituție cu vechime (precum Departamentul de Stat al SUA) și despre enormul sacrificiul lui Mircea Cărtărescu.
00:0000:00

ICR Podcast #229

November 28, 2017

Săptămâna asta răspundem la poșta redacției, dar nu putem să ignorăm și câteva evenimente importante precum Gaudeamusul, sau Stela Popescu. Oricum, mai mult stăm să răspundem la întrebări.

00:0000:00

ICR Podcast #228

November 20, 2017

Săptămâna asta vorbim despre Manifestul La Familia, o chestie care ar fi trebuit ignorată dar pe care n-am știut să o ignorăm, despre cel mai de cultură om din România pe anul 2017, foarte puțin despre cel mai scriitor, despre premii irelevante, despre fondatorul ARCA (cel pe care l-au arestat americanii pentru că făcea exact ceea ce am zis noi că face, și anume cheltuia banii altora mințindu-i), despre realizările minunatului Budișteanu și alte câteva lucruri mărunte.

00:0000:00

ICR Podcast #227

November 13, 2017

Săptămâna asta vorbim de foarte multe lucruri, și prea puțin de omul care dă cu bormașina. Pentru că un om dă cu bormașina la mine la ora 9 noaptea. Și e super-enervant.

00:0000:00

ICR Podcast #226

November 6, 2017

În care discutăm despre faptul că discutăm prea mult despre politică. Prea mult și degeaba, simțim uneori. Dar ne ocupă foarte multă energie, foarte mult timp pe care am putea să-l petrecem altfel, de exemplu dormind. 

Mai discutăm și despre câteva știri minore de săptămâna asta, dealtfel o săptămână chiar lipsită de evenimente, din câte am văzut noi.

00:0000:00

ICR Podcast #225

October 30, 2017

Doi ani de la Colectiv. Unii nu văd nimic, alții văd lucruri schimbate, dar per total, doi ani de la Colectiv ne prind cu un gust amar în gură, nepregătiți pentru ce se întâmplă.

Săptămâna asta mai discutăm și despre bananele de la balul bobocilor de la liceul din Cluj, și despre o mulțime alte mărunțișuri - și încheiem cu un calup de sfaturi de viață de la Ovidiu către liceeni.

00:0000:00

ICR Podcast #224

October 24, 2017

Săptămâna asta facem o mică sesiune de Q&A, cu câteva amintiri personale legate de podcast, după care intrăm în subiecte grele - cazul lui Belearta și #metoo.

00:0000:00

ICR Podcast #223

October 16, 2017

În care vorbim despre Sf. Maică Cuvioasă sau ce-o fi Parascheva, despre minunile ei și despre ce minuni interesante s-ar putea face din acest popor dacă am avea un pic de minte și ne-am auto-examina. Serios, cu sociologi. 

Mai atingem și problema omului de 21 de ani care vrea plătit, și alte mici can-canuri discutate săptămâna asta. 

00:0000:00

ICR Podcast #222

October 9, 2017

Anul acesta s-au împlinit 60 de ani de la premiul de la Cannes luat de Gopo. Fiind vorba de o creație obscură, evident că creațiile lui nu au încântat prea multe generații, de-asta încă ne uităm cu plăcere la filme de animație făcute în anii '40 de imperialiști, nu de comuniști. Dăm un pic de „closure” la problema cu Copșa Mică, discutăm despre Halep, ouăle lui Varujan Vosganian și, desigur, multe alte subiecte interesante.

00:0000:00